sâmbătă, 26 iunie 2010

Povestea unei mame indurerate dar cu final fericit

Dragi mei cititori , in aceasta poveste este vorba despre mine, acea mama despre care veti citi sunt chiar eu. Multumesc bunului D-zeu pentru tot ce a facut pentru mine, ca tristetea a transformat-o in bucurie, in fericire....

I n 28 august 1998, Domnul mi-a facut cea mai mare bucurie, m-a binecuvantat co o fetita frumoasa, minunata Andreea Roxana. Am fost cea mai fericita ca ma o fetita si am multumit Domnului ca mi-a dat-o.

Au trecut luni de bucurie fiecare zi era ceva nou pentru mine. O priveam cum creste, o ingrijam cu atata gingasie, care sunteti mame intelegeti ce vreau sa spun. Dar intr-o zi , dupa ce a implinit 6 luni, nepotul meuin varsta de 14 ani , jucandu-se cu ea a observat ca daca ii ridica mana putin mai sus fetita tipa ingrozitor . Ca mama nu am stat nepastoare am inceput un sir de controale medicale.

Dupa controlul de la spitalul din Sibiu mi s-a spus "fetita dv. nu v-a merge, nu v-a vorbi niciodata", va dati seama de a fost in inima mea. De la Sibiu am mers la Cluj, acolo ne-a asteptat un medic in varsta, un om intelept caruia i-a spus motivul pentru care ne aflam la dansul, mi-a examinat fetita si in cele din urma m-a privit in ochii, mi-a spus sa iau loc sa vorbim. " Doamna, fetita dv. v-a merge, v-a vorbi, are intelectul foarte dezvoltat, ceea ce trebuie sa faceti este sa urmati un program de recuperare cu fetita". Asa am facut timp de trei ani. Dupa 3 ani, doctorita din orasul nostru, care se ocupa de fetita cu tratamentul de recuperare a venit la mine si mi-a spus:" Silvia, ar fi bine sa-i facem Andreeiei un examen tomografic". Eu foarte ingrijorata am imtrebat :"de ce, trebuie neaparat?", ea mi-a reaspuns:" il facem pentru linistea noastra". Am facut acel tomograf , a fost totul bine pana la rezultatul mult asteptat.

O data sosit rezultatul, am primit cutremuratoarea veste:" Silvia, Andreea e diagnosticata cu chist porencefalic sechelar temporar- partial stang si hemipareza spastica dreapta." Peste mine s-a asternut un moment de tacere, nu puteam vorbi nimic. Cu greutate am intrebat ce e de facut. Mi-a spus ca in cazul acesta numai o operatie poate rezolva partial problema. Am fost din nou trimisi la Cluj si acolo am primit acelasi raspuns:" trebuie operatie, altfel o puteti pierde".

Ne-am intors spre casa plangand si cu o sumedenie de intrebari la adresa lui D-zeu: de ce? de ce mie? Doamne tu mi-ai dat-o, de ce vrei sa mi-o iei, nu se poate nu pot indura o asa durere." Dupa un moment de framantare tatal ei m-a intrbat ce facem?, la care eu raspund foarte calma "Nimic. Eu o incredintez in mana lui D-zeu, EL e medicul suprem, in mana Lui este toata puterea." Asa au trcut ani la rand si Andreea era bine si ma bucuram de fiecare progres al ei. Ma rugam neincetat pentru ea si tot ce ceream lui D-zeu ceream cu credinta si totodata credeam ca intr-o zi Andreea v-a fi bine.

In aprilie 2009, ascultand un interviu pe programul tv Credo, un slujitor a lui D-zeu a facut o marturie cum D-zeu lucreaza prin semne si minuni cu vindecare. Dupa aceasta marturie vroiam sa fac rost de numarul de telefon al acestui slujitor, Cornel Urs, care cu ajutorul lui D-zeu a venit in zona noastra pentru o lucrare. Ne-am dus si noi la aceea Biserica, timp de 3 ore ne-am bucurat, ne-am rugat si la rugaciunea de incheiere din nou am stat de vorba cu D-zeu si am spus: "Doamne, eu cred ca azi tu imi vindeci fetita." In momentul acela Cornel Urs s-a oprit din rugaciune si a spus " nu putem incheia acest program, Domnul mi-a vorbit ca aici in sala este o mama care de ani de zile se roaga pentru fetita ei". A indreptat privirea spre mine si m-a invitat in fata cu fetita. A intrebat-o cum o cheama. Vreau sa specific ca el nu stia nimic dinainte. Ne-am rugat si in timpul rugaciunii s-a oprti din nou si a spus Andreea ridica mana deapta sus. In momentul acela ca un fulger m-a segetat in inima si am inteles ca D-zeu s-a atins de Andreea. Cornel Urs mi-a dat vestea caci Domnul a luat chistul de la creer. Inca o data mentionez nu stia nimic despre diagnosticul Andreeiei. Am multumit Domnului si bucuria a fost si mai mare cand dupa un examen RMN mi s-a confirmat de un medic care opereaza aprox. 700 de cazuri asemnatoare pe an, ca aici e putere dumnezeiasca si Andreea nu mai are nimic, sa fim linistiti.

Azi, 26 iunie 2010 se implineste un an de la marea veste si m-am gandit ca acesta bucurie sa o impart cu toti cititorii care trec pragul acestui bolg si sa fie o marturie pentru toti cei ce trec prin situatii critice.

Vreau sa va spun ca D-zeu e mare si ce omul nu poate face in mana Lui este toata puterea. Fiti increzatori, rugativa si D-zeu v-a lucra.

Pe blog sunt postate poze cu Andreea, o puteti vedea. Pot spune ca acum sunt o mama fericita, Domnul Isus mi-a vindecat fetita.

Va doresc sa fiti binecuvantati de Domnul Isus toti cei care ati citit aceasta marturie.

miercuri, 2 iunie 2010

Tort ptr printesa noastra

Tort ptr printesa noastra